Dinamo trăiește un nou moment de entuziasm în Superligă, după victoria cu 1-0 obținută în fața celor de la Oțelul Galați, în etapa a 18-a. Eroul serii a fost Cătălin Cîrjan, autorul unicului gol al meciului, reușită care a readus optimismul în rândul fanilor din Ștefan cel Mare. Grație acestui succes, „câinii roșii” au urcat — cel puțin provizoriu — pe locul 2 în clasament, alimentând speranțele pentru un sezon peste așteptări.
Golul marcat de Cîrjan a avut o semnificație specială pentru mijlocașul dinamovist. A fost prima sa reușită după o perioadă lungă de „secetă”, care dura încă din luna septembrie.
Cătălin Cîrjan, sincer după meci
La finalul confruntării, numărul 10 al lui Dinamo nu și-a ascuns bucuria. A recunoscut că trecea printr-o perioadă frustrantă, iar golul cu Oțelul a venit exact când avea mai mare nevoie.
„Pot să spun că simțeam nevoia să marchez. Era presiune pe mine, toată lumea vorbea despre jocul meu, că nu merge bine. Dinamo nu înseamnă doar Cîrjan, ci întreaga echipă, fanii, tot, tot.
Ați auzit și voi, suporterii cântau «Dinamo bate Steaua (n.r. FCSB)», dar mai întâi trebuie să fim concentrați și să jucăm meciul din Cupa României.”
Leave a Reply