Actualul sezon din SuperLiga este foarte disputat, mai ales că FCSB, campioana ultimelor două ediţii, a avut un start slab şi încheie anul abia pe locul 9. Totuşi, roş-albaştrii au strâns la doar opt puncte distanţa faţă de lider.
Mitică Dragomir a anunţat cine va fi campioana SuperLigii!
În final de 2025, Mitică Dragomir a făcut ultimele profeţii ale anului. Fostul şef al Ligii Profesioniste a dezvăluit cine va fi campioană la vară şi dacă România va reuşi calificarea la Mondialul din 2026:
„Universitatea Craiova câştigă SuperLiga. Nu ne calificăm la Campionatul Mondial”, sunt predicţiile pe care le-a făcut Dumitru Dragomir la „Profeţiile lui Mitică”.
Gigi Becali, euforic după succesul cu Rapid: „Putem să terminăm pe primul loc în sezonul regulat”
Gigi Becali visează la al treilea titlu consecutiv pentru FCSB, după victoria pe care echipa sa a obţinut-o în derby-ul cu Rapid, scor 2-1, în ultima etapă din 2025. Mai mult, patronul FCSB spune că nu e imposibil ca roş-albaştrii să urce pe primul loc chiar la finalul sezonului regulat:
„Am jucat un fotbal aseară şi nu puteam fi opriţi. Verticalizam jocul foarte repede şi l-am prins pe Olaru într-o formă în care spulberă tot. I-am decapitat, i-am nenorocit, i-am distrus, i-am spulberat, i-am făcut ţăndări.
Nici măcar n-au avut vreo ocazie. Nimic, nimic! Am distrus toată şandramaua giuleşteană. Angelescu e om de prea mare valoare. L-ai văzut vreodată să exagereze? El spune adevărul.
Putem să terminăm pe primul loc în sezonul regulat. Sunt opt puncte, mănâncă două-trei bătăi şi alea sunt”, a spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Cum arată clasamentul SuperLigii la finalul anului 2025
Finalul anului 2025 prezintă un clasament extrem de interesant în SuperLiga, unde Universitatea Craiova a terminat așa cum a început, pe primul loc. Oltenii sunt campioni de toamnă după 35 de ani. Rapid, chiar dacă nu a avut cele mai bune rezultate pe final, a rezistat pe locul secund, în timp ce podiumul este completat de revelația FC Botoșani.
Top 6 este completat de Dinamo, care are ambiții mult mai mari decât locul 4, FC Argeș și Oțelul. Rămâne de văzut dacă, în 2026, FCSB și CFR Cluj vor reuși să se califice în play-off. Iată ierarhia din SuperLiga la final de 2025:
Leave a Reply