Mihai Stoica răbufnește după eșecul cu UTA: plecări, retrogradări și un mesaj dur pentru vestiar
Președintele Consiliului de Administrație al FCSB, Mihai Stoica, a tras concluzii extrem de tăioase după înfrângerea usturătoare cu UTA, scor 0-3, din grupele Cupei României. Oficialul roș-albaștrilor nu și-a ascuns dezamăgirea față de anumite evoluții și a anunțat măsuri radicale: plecări din lot și trimiteri la echipa a doua pentru cei care nu dau dovadă de atitudine.
„Unii nu vor mai rămâne, iar ceilalți vor ajunge la echipa a doua!”
FCSB a fost surclasată la Arad, iar MM Stoica a reiterat faptul că simte o nedreptate la nivelul competiției, însă, în același timp, a fost necruțător cu propriul vestiar.
„Putea fi victorie. Aici, cu UTA, am văzut exact pe cine ne putem baza și pe cine nu. Un fotbalist profesionist care vrea să rămână la FCSB trebuie să se prezinte indiferent de competiție, adversar sau formule de start la un nivel maxim. Unii au arătat aseară că nu vor cu adevărat să fie în lotul nostru.”
Stoica a explicat că toleranța s-a terminat.
„Unii nu vor mai rămâne, iar alții vor sta până la capătul contractului. Dacă se prezintă astfel, vor juca la echipa a doua, la Gheorghe Doja, cu Recolta, la Borcea, cu Agricola. Nu mai sunt dispus să apăr pe nimeni. Vreau responsabilitate, altruism, dăruire.”
Cei care au ieșit în evidență: Chiricheș și Dăncuș
Din întregul lot, MM Stoica a dorit să îi evidențieze doar pe cei care au meritat:
„Nu e normal ca un jucător care n-a evoluat 12 meciuri, venit după accidentare, la 36 de ani, să se prezinte ca Vlad Chiricheș: impecabil, ca atitudine și determinare. Să ai lângă el un copil de 16 ani, Dăncuș, care, cât a ținut motorul, a fost poate cel mai bun jucător al nostru, nu a pierdut dueluri, a urcat cu mingea, a pasat, iar alții doar să bifeze prezența și să piardă aproape toate mingile…”
Întrebat dacă printre dezamăgiri se află și Octavian Popescu, Stoica a fost categoric:
„Nu vorbesc public despre cei care m-au dezamăgit. Cu ei discut între patru ochi.”
Necșulescu, scutit de critici; arbitrajul, nu
Oficialul a dorit să menționeze și un alt nume tânăr:
„Nu am ce să-i reproșez lui Robi Necșulescu. A început curajos, cu personalitate. Roșu e clar, dar o problemă am cu arbitrajul: cred că a fost fault evident înainte de primul gol. Oricum, probabil tot ar fi câștigat. Coman i-a desfăcut capul lui Chiricheș.”
Leave a Reply